O nouă perlă în fotbalul românesc. A fost comparat cu francezul Kante. „E un sentiment foarte plăcut, dar vreau să rămân realist”

O nouă perlă în fotbalul românesc. A fost comparat cu francezul Kante.
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce l-a vândut pe Kamer Qaka la FCSB pentru suma de 400.000 de euro, Poli Iași poate obține bani frumoși în viitorul apropiat pentru un alt tânăr jucător. De această dată din curtea proprie. La doar 22 de ani, jucătorul de bandă stângă Ionuț Panțîru a intrat deja în atenția marilor cluburi din Liga 1 în sezonul trecut, prin evoluțiile sale constant bune, dar și prin golul superb marcat în poarta FCSB-ului, care s-a dovedit a fi decisiv. Panțîru a făcut un meci foarte bun și în Bănie, luni, în prima etapă a noului sezon, având cele mai bune cifre în statisticile oferite de către „InStat”.

După meci, „Panți”, așa cum alintă prietenii și colegii, a fost lăudat de către fostul internațional Basarab Panduru, acesta din urmă comparându-l pe tânărul fotbalist ieșean cu franceul Kante, proaspăt campion mondial în Rusia.

„Mă uitam la Panțîru în minutul 89. A făcut un sprint de vreo 70 de metri, trecea printre jucătorii Craiovei de parcă nu era nimeni acolo. Cred că a făcut vreo 13 kilometri, cel puțin. Ce Kante? Ce Tigana? Ce Matuidi? A ieșit foarte mult în evidență. A făcut ce a vrut cu adversarii”, a declarat Panduru la TelekomSport.

Panțîru s-a declarat măgulit de vorbele frumoase pe care i le-a adresat Basarab Panduru și a promis că va munci la fel de mult în continuare, în speranța de a-și îndeplini visul: saltul spre un campionat mult mai puternic decât Liga 1 Betano.

„Mă bucur că lumea mă laudă, asta înseamnă că am făcut un meci bun. Am o disponibilitate mare la efort, stau bine din punct de vedere fizic, aceasta este una dintre calitățile mele. Muncesc foarte mult, trag tare la antrenamente și sper să o țin tot așa, să am evoluții tot mai bune de la meci la meci. Este un sentiment foarte plăcut să fii comparat cu un campion mondial. Totuși, vreau să fiu realist. Voi munci mult în continuare pentru a ajunge mai sus. Undeva peste nivelul Ligii I, într-un campionat puternic. Deocamdată sunt la Poli Iași și mă concentrez pe ce am de făcut aici. Dacă va fi să fie o ofertă bună pentru mine în viitor, vom discuta”, a declarat Ionuț Panțîru pentru ProSport.

Vrea victorie cu Astra

În campionatul trecut, Panțîru a făcut două meciuri foarte bune contra FCSB-ului. În sezonul regulat a marcat golul de trei puncte, cu o execuție superbă, din afara careului, iar în play-off a pasat decisiv pentru golul lui Andrei Cristea care a adus Iașiului primul și singurul succes în grupa de elită a Ligii 1. Întrebat dacă va „recidiva” contra FCSB-ului și în acest sezon, Panțîru a răspuns că gândul său se îndreaptă deocamdată către următorul meci, cel cu Astra.

„Următorul meci este cel mai important pentru noi. Cel cu Astra. Vrem să obținem primul succes din acest sezon. Abia după acest meci mă voi gândi la duelul cu FCSB. Luăm fiecare meci în parte și speră să obținem maximum”, a continuat Panțîru.

Oferte din Liga 1, Bulgaria și Danemarca

Jucătorul de bandă stângă ieșean a fost dorit în sezonul trecut de mai multe echipe din Liga 1 Betano, Bulgaria și Danemarca. Dinamo și U Craiova s-au interesat de serviciile tânărului fotbalist din Copou, iar din străinătate au fost discuții cu cluburile Levski Sofia (Bulgaria) și Nordsjaelland (Danemarca).

Panțîru este sub contract cu Poli Iași până în anul 2022 și este cotat de site-ul Transfermarkt.com la aproximativ 300.000 de euro.

Transferat de ieșeni de la Știința Miroslava

În vârstă de 22 de ani, Ionuț Panțîru joacă la Poli Iași din ianuarie 2017, când a fost transferat de la divizionara a treia Știința Miroslava pentru suma de 10.000 de euro și un procent de 10 la sută dintr-un transfer ulterior.

Tânărul jucător a început fotbalul în clasa a VII-a la LPS Iași, cu prof. Marian Andrei. A fost un an la Academia Hagi, după care a revenit la LPS, unde a terminat junioratul.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
De la FCSB, la
De la FCSB, la "U" Cluj! Mutarea care ar urma să se producă zilele acestea
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe un Ferrari cu un jucător:
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Băsescu, deconspirat. Ce a făcut ca să ajungă președinte: Vă spun ceva ce nu știe nimeni!
Băsescu, deconspirat. Ce a făcut ca să ajungă președinte: Vă spun ceva ce nu știe nimeni!
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×